21 Noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau Sărbătoarea Luminii. Rugăciunea plină de har de rostit AZI!
Numeroase persoane declară că se tem de reptile, însă în multe dintre aceste cazuri frica este nejustificată. Tocmai de aceea, în Statele Unite a fost înfiinţată Ziua naţională a şarpelui (#SerpentDay). Potrivit daysoftheyear.com, aceasta este o zi dedicată reflecţiei şi înfruntării fricii faţă de aceste vieţuitoare asociate în trecut cu înţelepciunea şi puterea, atât în slujba binelui, cât şi a răului, dar şi cu fertilitatea şi medicina.
Ziua naţională a şarpelui este totodată un prilej de creştere a gradului de conştientizare cu privire la aceste reptile şi la simbolistica şarpelui de-a lungul istoriei, în diferite culturi.
Pe planeta noastră trăiesc peste 3.000 de specii de şerpi. Dintre ele, anaconda verde, sau anaconda uriaşă, este cea mai grea - acest şarpe poate ajunge la 9 metri lungime, 30,5 centimetri în diametru şi 250 de kilograme, conform Smithsonian's National Zoo & Conservation Biology Institute din SUA. Cea mai lungă specie de şarpe este, însă, pitonul reticulat, care poate depăşi 10 metri. Conform Live Science, printre cei mai veninoşi şerpi se numără taipan, cobra regală, krait dungat, vipera cu solzi-fierăstrău, vipera Russell, şarpele-tigru australian şi mamba negru.
Prăjitură mai puţin cunoscută în ţara noastră, Baked Alaska este un desert foarte apreciat în SUA, unde i-a fost dedicată o zi specială.
Totul a început în 1804, când fizicianul american Benjamin Thompson, care inventase mai multe dispozitive utile la gătit, a reuşit să obţină un nou desert, pe care l-a denumit omletă-surpriză. El a descoperit că în timp ce aluatul conduce căldura şi poate să protejeze un miez rece - cum ar fi îngheţata -, un strat de bezea poate face acest lucru şi mai bine. Formula sa a stat la baza apariţiei unor deserturi umplute cu cremă sau cu îngheţată şi învelite în bezea.
Prima reţetă de Baked Alaska - desert cunoscut şi sub numele de omletă norvegiană, a apărut într-o carte de bucate din 1855 semnată de Aunt Mary.
În cadrul campaniei sale Lick Global Warming, în 2005, compania americană producătoare de îngheţată Ben & Jerry a protestat faţă de operaţiunile de forare din Arctic National Wildlife Refuge, o zonă protejată din Alaska, prin prepararea celei mai mari prăjituri Baked Alaska din lume. Desertul a cântărit peste 517 kilograme şi a avut peste 1,2 metri înălţime.
Ce mod mai bun de a celebra #BakedAlaskaDay decât prin a învăţa să preparaţi acest desert unic şi să vă bucuraţi de el alături de cei dragi?
Asigurarea maşinii este o necesitate care s-a impus odată cu apariţia primelor autovehicule. Sau, mai degrabă, cu primele accidente în care au fost implicate maşini. Ziua asigurării auto (#CarInsuranceDay) a fost instituită în SUA pentru a-i încuraja pe posesorii de autovehicule să facă o trecere în revistă a actelor maşinii, pentru a verifica dacă acestea sunt la zi şi, după caz, să îşi reînnoiască poliţele de asigurare.
Mulţi cred că a lua cina în oraş singur este un lucru ciudat sau pur şi simplu trist, însă, potrivit daysoftheyear.com, aceasta este o modalitate excelentă de relaxare şi de răsfăţ.
Pentru a încuraja persoanele singure să se auto-invite la restaurant şi să poată lua masa în oraş fără să se simtă stinghere şi fără să-şi facă griji pentru părerea celor din jur, a fost creată #SoloDinersEatOutWeek, ocazia perfectă pentru a trece pragul acelui local care v-a făcut cu ochiul, unde vă puteţi răsfăţa în tihnă cu un preparat favorit, bucurându-vă în acelaşi timp de independenţă şi de libertatea de a alege.
Amanda Cohen, chef de renume mondial, a iniţiat la restaurantul său Dirt Candy din New York sărbătoarea Solo Diner's Eat Out Week, celebrată în primele şapte zile din februarie, în care oferă opţiuni excelente persoanelor care iau masa singure în săptămâna din preajma Valentine's Day (Ziua Îndrăgostiţilor). Iniţiativa ei a inspirat şi alte restaurante din Statele Unite şi chiar din alte ţări.
Viermele de gheaţă (Mesenchytraeus solifugus) este o creatură misterioasă, ce se găseşte în zona gheţarilor de pe coastele din nordul Oceanului Pacific şi care stârneşte imaginaţia pasionaţilor de povestiri fantastice, dar şi interesul oamenilor de ştiinţă.
Acest vierme a fost observat pentru prima dată în 1887, în zona gheţarului Muir din Alaska, o descoperire importantă deoarece oamenii de ştiinţă credeau până atunci că viaţa era imposibilă în regiunea gheţarilor de mare altitudine.
Specia a fost descrisă prima dată de entomologul italian Carlo Emery în 1898, care a numit acest vierme solifugus inspirat de faptul că această vietate se fereşte de soare" pentru a supravieţui.
M. solifugus este închis la culoare şi măsoară circa 1,5 - 2,5 centimetri lungime şi 0,5 mm lăţime. El trăieşte între cinci şi zece ani, doar în zăpadă şi gheaţă, la temperaturi cuprinse între aproximativ minus 7 grade Celsius şi 5 grade Celsius. Această capacitate de a supravieţui la temperaturi atât de scăzute, datorită metabolismului său perfect adaptat condiţiilor vitrege, este studiată de cercetători, atrăgând chiar şi atenţia agenţiei spaţiale americane NASA. Înţelegerea fiziologiei viermelui de gheaţă ar putea contribui la dezvoltarea unor metode de păstrare a organelor pentru transplant, dar poate oferi informaţii şi despre potenţiale organisme extraterestre care ar putea trăi în condiţii extreme pe planetele reci.
Pentru a celebra descoperirea acestei specii, locuitorii din Cordova, Alaska, au creat Iceworm Festival Week, o sărbătoare dedicată acestei creaturi neobişnuite, parcă desprinsă dintr-un roman fantastic. Prima ediţie a festivalului cu durata de şapte zile, în prezent însoţit de hashtag-ul #CordovaIcewormFestivalWeek, a avut loc în 1961. Printre evenimentele din cadrul festivalului se numără o competiţie de pescuit, o întrecere de schi, un concurs de bărbi şi un concurs de frumuseţe.
sursa: Agerpres
sursa foto: Food photo created by wirestock - www.freepik.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Iată o rețetă simplă de mâncare de post, plină de...
Mulți spun că are gust de...
Somnul este vital pentru...
Ceaiul verde este, pentru tot...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Astrologul Daniela Simulescu...
Pluto, planeta legată de...
2025 se apropie cu pași...