1 august: Ziua World Wide Web, dar şi ziua de luptă împotriva cancerului pulmonar
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.

Ziua World Wide Web

Ziua World Wide Web, marcată în fiecare an pe 1 august, este o sărbătoare globală dedicată navigării pe internet, activitatea online care ne aduce întreaga lume la îndemână şi ne pune la dispoziţie o multitudine de cunoştinţe. Aceasta a devenit practic o parte integrantă din viaţa noastră, inclusiv la multe locuri de muncă, ceea ce justifică existenţa unei zile în care să onorăm World Wide Web.

World Wide Web a făcut posibilă realizarea a atât de multor lucruri care nu erau pur şi simplu realizabile înainte. Printre acestea se numără contactarea prietenilor şi membrilor familiei care locuiesc în cealaltă parte a lumii, precum şi aflarea de informaţii despre aproape orice subiect. Este cu adevărat remarcabil să ne gândim la puterea pe care o are astăzi internetul şi la modul în care ne-a îmbogăţit vieţile în atât de multe moduri diferite. Mulţi oameni cred că World Wide Web şi internetul sunt acelaşi lucru şi, prin urmare, folosesc aceşti termeni în mod interschimbabil. Cu toate acestea, nu este chiar aşa. Istoria internetului este mult mai veche decât cea a World Wide Web. World Wide Web este, de fapt, un mediu de informare la nivel mondial pe care oamenii îl pot accesa cu ajutorul calculatoarelor lor atunci când sunt conectate la internet.

World Wide Web a fost conceput de programatorul englez Tim Berners-Lee în 1989, la centrul CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară) din Geneva, Elveţia, ca o modalitate de a comunica cu colegii de muncă prin intermediul hyperlink-urilor. Un sfert de secol mai târziu, WWW a devenit principalul mijloc de interacţiune, tranzacţie şi comunicare între oameni, deschizând uşa oportunităţilor pentru oameni în moduri care ar fi fost de neimaginat pentru generaţiile anterioare.

Ziua mondială de luptă împotriva cancerului pulmonar

Cancerul pulmonar continuă să fie unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer la nivel mondial, ucigând anual mai multe vieţi decât cancerul de sân, de colon şi de prostată la un loc. Cancerul pulmonar era o boală rară la începutul secolului XX, dar incidenţa sa a crescut treptat odată cu creşterea fumatului şi a devenit cel mai frecvent tip de cancer din lume, deşi boala poate fi prevenită. Cancerele pulmonare reprezintă 12,8% din cazurile de cancer şi 17,8% din mortalitatea prin cancer la nivel mondial, potrivit site-ului daysoftheyear.com. Printre factorii care joacă un rol în dezvoltarea acestui tip ce cancer se numără produsele din tutun, produsele industriale (uraniu, radiaţii, azbest), poluarea aerului şi deficienţele nutriţionale. Studii recente au demonstrat că un factor critic care creşte riscul de cancer pulmonar este inhalarea pe termen lung a materialelor cancerigene. Studii epidemiologice din anii 1950 au demonstrat că fumatul era strâns corelat cu cancerul pulmonar. Primele constatări că fumatul este o cauză a cancerului pulmonar au fost publicate în 1962. Fumatul este responsabil pentru apariţia cancerului pulmonar în proporţie de 94%. Riscul de cancer pulmonar este de 24-36 de ori mai mare la fumători decât la nefumători. Riscul este de 3,5% în cazul fumatului pasiv. Vârsta la care se începe să fumeze, perioada de fumat, numărul de ţigări fumate şi tipul de tutun şi de ţigară au influenţă asupra riscului de a dezvolta cancer pulmonar. Ziua mondială de luptă împotriva cancerului pulmonar (#WorldLungCancerDay), marcată în fiecare an pe 1 august, este menită să ajute la creşterea gradului de conştientizare asupra acestei boli şi să sprijine cercetarea în domeniul cancerului pulmonar, astfel încât să putem preveni, trata şi, în cele din urmă, vindeca unul dintre cele mai frecvente şi mortale tipuri de cancer.

Ziua Yorkshire

După ce în luna iulie am sărbătorit comitatul englez Norfolk, pe 1 august este Ziua Yorkshire, cel mai mare comitat din Marea Britanie. Data sărbătorii are legătură cu aniversarea bătăliei de la Minden, la 1 august, precum şi cu aniversarea emancipării sclavilor în Imperiul Britanic în 1834, pentru care a militat un parlamentar din Yorkshire, William Wilberforce, conform site-ului theyorkshiresociety.org. Ziua Yorkshire (#YorkshireDay) a fost înfiinţată relativ recent, în 1975, de Yorkshire Society, şi a crescut în importanţă de la an la an. Cu ocazia acestei zile au loc evenimente care celebrează toate tradiţiile locale, de la mâncare la practici militare şi multe altele.

Ziua internaţională fără copii

Între altele, tot pe 1 august se sărbătoreşte şi Ziua internaţională fără copii (#InternationalChildfreeDay), creată în 2010 şi dedicată acelor persoane care aleg în mod special să nu aibă copii. În Statele Unite, în această zi sunt aleşi, de către un juriu, un bărbat şi o femeie fără copii ai anului, care primesc câteva premii în cinstea distincţiei lor. Cei care doresc să se implice pot nominaliza o persoană pentru acest premiu. Detaliile despre cum se poate face acest lucru sunt oferite pe site-ul oficial internationalchildfreeday.com.

Sursă: AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu, editor: Codruţ Bălu)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

pixel